România, vecină cu revolta

România, vecină cu revolta
Publicat: 10/03/2013, 23:22
Actualizat: 29/07/2014, 21:40

Aflat în turneu de plimbat moțiunea „România dreaptă” prin țară, Vasile Blaga le-a spus duminică sibienilor un mare adevăr: „Trebuie să fim pregătiți de alegeri în orice moment. Nu credea Borisov în Bulgaria, acum o săptămână, că după ce vin facturile la curent pică Guvernul, dar așa s-a întâmplat”.

Este remarcabil cât de puțin se vorbește – deloc întâmplător – despre ceea ce se întâmplă în jurul granițelor noastre de câteva săptămâni. Încet-încet, România a devenit un nucleu de zen, într-o zonă geografică agitată de proteste și de crize politice.

În Bulgaria, protestele continuă, pentru că oamenii și-au dat seama, după ce au dat jos guvernul Borisov, că există probleme mult mai mari decât o mână de miniștri. Corupția care macină țara, contractele păguboase la energie electrică, salariile mici și austeritatea sunt mai nocive decât orice. În cea de-a 29-a zi de protest, duminică, bulgarii au blocat gările din Sofia și Varna, pentru a manifesta împotriva privatizărilor din CFR-ul lor. În aceeași zi, un al treilea protestatar care și-a dat foc a murit la spital.

Ce spune Blaga despre șansele ca situația din Bulgaria să ajungă și în România nu este doar o fală a politicianului care nu mai e la putere și, din opoziție, își permite să ațâțe spiritul civic și protestatar al românului. Oricare din motivele care îi țin pe bulgari în stradă, într-un protest fără precedent în istoria ultimilor 20 de ani, pot fi identificate și în România.

De aceea se vede că Puterea de la București și-a făcut calculele politice cum trebuie și abia ce a menționat situația de peste Dunăre. Numai Ponta ce s-a grăbit, imediat după demisia în bloc a omologului de la Sofia, să prezinte criza din Bulgaria drept piatra care ar putea să ne tragă în jos la Consiliul JAI ce tocmai a trecut. Până la urmă, piatra s-a dovedit un bolovan, iar bolovanul nu era Bulgaria.

Peste o altă apă de graniță, Prutul, există o altă criză la fel de importantă. Luptele politice dintre „prietenii și frații noștri”, cum se tot mândrea ministrul de Externe Titus Corlățean recent, la o televiziune de știri, ne interesează și pe noi, pentru că am investit mult în a sprijini o alianță care se destramă acum. Mai mult, și acolo au ieșit oamenii în stradă. Comuniștii au reușit să demită guvernul, iar Vlad Filat nu pare să aibă mai mult ajutor din interiorul Alianței pentru Integrare Europeană (acel AIE de care s-au legat multe visuri de progres european, atât la Chișinău, cât și la București). Toată lumea vorbește aici despre o „încredere pierdută”.

De cealaltă parte a granițelor României, la vest, avem proteste și în Ungaria, unde Viktor Orban se pregătește să își consolideze „domnia” tocmai prin jocuri constituționale. Luni, la Budapesta se votează un nou set de amendamente la Constituție, care ar urma să le dea celor de la FIDESZ controlul Băncii Centrale, al Curții Constituționale și al instituțiilor de monitorizare a mass-media.

Revolta față de planurile guvernului FIDESZ a depășit granițele Ungariei, unde oamenii au ieșit în stradă în acest sfârșit de săptămână. Comunitatea internațională, fie că vorbim despre instituțiile UE sau despre SUA, a reacționat vehement la ceea ce se întâmplă iar la Budapesta și la această acaparare continuă a puterii, pe toate palierele instituțiilor statului.

La sud, la est și la vest, avem așadar proteste și crize politice, urmărite cu îngrijorare de toată Europa. Oricare dintre problemele lor au corespondent și în România, așa că este bine să ne uităm și la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Duminică, tinerii bulgari strigau în gări „Bulgaria, trezește-te” – un strigăt pe care îl vom auzi probabil în următoarele luni din ce în ce mai sonor și în România.


PENTRU COMENTARII ȘI OBSERVAȚII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK – ALINA MATIȘ

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Intră banii direct în cont pentru proprietarii de teren. Trebuie depusă cerere, chiar de azi,...
Piața imobiliară din București se scufundă. Acuzații extrem de grave
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×